„Românca Simona Halep a devenit de mai multă vreme un simbol al performanței sportive pe plan internațional, fapt care a culminat cu obținerea trofeului Wimbledon 2019, cel mai vechi și mai prestigios turneu de tenis dintre cele 4 turnee de Mare Șlem. Apreciind realizările sale în domeniul tenisului feminin de performanță și, totodată, credința sa creștin-ortodoxă, pe care o mărturisește public prin semnul Sfintei Cruci, Patriarhia Română îi acordă campioanei Simona Halep Ordinul „Crucea Patriarhală” pentru mireni, cea mai înaltă distincție a Patriarhiei Române.
Data înmânării distincției va fi stabilită de comun acord”, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX, de către Biroul de Presă al Patriarhiei Române.
Simona Halep a câștigat turneul de la Wimbledon, al doilea Grand Slam din carieră, după ce a învins-o, sâmbătă, în finală, 6-2, 6-2, pe Serena Williams, după numai 55 de minute de joc.
După acest succes, Halep a intrat în rândul membrilor de onoare al All England Lawn Tennis and Croquet Club, unul dintre cele mai exclusiviste cluburi din lume. Simona ajunge luni, la ora 17.00, în România și va fi primită la Salonul Oficial al Aeroportului Internațional Henri Coandă.